Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna octombrie 2020 s-a caracterizat prin:
– scăderea producţiei industriale realizată în luna octombrie 2020 cu 22,3% faţă de luna precedentă, respectiv cu 0,2% faţă de producţia industrială realizată în luna octombrie 2019;
– creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 0,8% faţă de luna precedentă, respectiv cu 7,6% comparativ cu luna octombrie 2019;
– menţinerea la acelaşi nivel a ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii octombrie 2020 faţă de luna precedentă şi creşterea cu 0,5 puncte procentuale faţă de luna octombrie 2019;
– scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 6,1 puncte procentuale faţă de luna anterioară, respectiv cu 15,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;
– creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă cu 14 şi scăderea cu 1 faţă de luna octombrie 2019;
– scăderea numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor, creşterea numǎrului deceselor generale şi menţinerea la acelaşi nivel al deceselor sub 1 an. Comparativ cu luna octombrie 2019, a crescut numǎrului născuţilor-vii, numărul deceselor generale şi a scăzut numărul căsătoriilor, numărul divorţurilor. Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel.